O nouă carte marca Alex. Oproescu: “250 de scrisori” sau cu ochii în corespondenţa marilor oameni de cultură

Share

“250 de scrisori” sau cu ochii în corespondenţa marilor oameni de cultură

      Recunoscut pentru explorările întreprinse în domeniul istoriei literare şi culturale. Alex. Oproescu revine pe piaţă cu o nouă lucrare. “250 de scrisori” este practic o continuare a eforturilor buzoianului de a tezauriza documente preţioase, în posesia cărora a intrat de-a lungul sau ca urmare a activităţii sale de director al Bibliotecii Judeţene “V. Voiculescu”.

            “Apariţia volumului <Despre V. Voiculescu în scrisori>, alcătuit în 2008, a stimulat publicarea cărţii de faţă, cuprinzând 250 de scrisori primite, fără a ţine de o temă anume. Demersul, oportun, vizează zona buzoiano-râmniceană din punct de vedere literar, dar şi bibliologic, căci mai toate documentele se referă la cărţi şi biblioteci, cu deosebire la instituţia bibliotecară din centrul teritorial, acoperind după 1971 o perioadă de aproape patru decenii bogată în evenimente culturale, de interes pentru cercetători”, spune Alex. Oproescu în prezentarea cărţii.

            Printre autorii scrisorilor publicate de autor se regăsesc nume de mare importanţă ale culturii naţionale, precum Marin Sorescu, Augustin Z. N. Pop, Alexandru Piru, Paul Ioachim, Paul Everac, Gabriela Defour, Ion Caraion şi mulţi, mulţi alţii. Chiar dacă nu toată corespondenţa publicată de autor conţine date de importanţă istorico-literară, citirea scrisorilor oferă publicului un sentiment deosebit de întoarcere în timp, care îl face să înţeleagă mai bine caracteristicile acelor vremuri şi relaţiile dintre oamenii de cultură.

 

 

  • Nu sunt Comentarii

Spune-ti parerea

0
termeni si conditii.

Additional information

Google PageRank Checker